In liceu obisnuiam uneori sa imi petrec cateva ore in anticariatele de la Universitate din pasaj. Mirosul de carte veche, micile “comori” ascunse printre manuale scolare si carti de “mass market” ma faceau sa consider acele ore o experienta extrem de interesanta. Intre timp nu am mai avut acele ore la dispozitie iar anticariatele din pasaj au fost distruse au disparut.
Duminica ce tocmai a trecut am avut ocazia sa o petrec in Potsdam, o mica localitate de langa Berlin, capitala a landului Brandenburg(land ce inconjoara dar nu include Berlinul). Orasul e foarte frumos si are un numar impresionant de castele inconjurate de foarte multe gradini. Dar nu despre orasel vreau sa vorbesc aici(merita un post dedicat), ci de un mic anticariat din acest orasel care mi-a placut foarte mult.
Potsdam
Multe “vechituri”, incluzand carti, cd-uri, casete vhs, muzica ce se audea in surdina dintr-un radiou vechi, si o batrana care veghea acest mic magazin. Chiar daca nu am cumparat prea multe lucruri, pot spune ca am simtit ca redescopar o veche pasiune de care nu am mai avut timp.
Indiferent de varsta, cu totii suntem in cautare de timp. Iar timpul este o materie limitata si netranzactionabila… din pacate.
In final, as vrea sa adaug o scena din Amelie ( stiu, film francez in blog despre Germania) care vorbeste, intr-un fel oarecum diferit fata de ce am scris eu, despre “vechituri”.
