Sambata trecuta am revenit din Germania. De data aceasta am vazut acea fata a Garmisch-ului care l-a facut celebru: cel al statiunii de iarna pentru schiori.
Garmisch e iarna mandria Bavariei. Trenurile duc acolo din ora in ora, iar drumurile cunosc ambuteiaje cum rareori se pot observa in Germania.
In tren e zarva…nici mare, nici mica. Multa lume cu echipamente de schi, placi. Multi copii si multi adolescenti. Gara te indruma sa urci spre Zugspitze, cel mai inalt varf al Germaniei. De altfel, pana acolo ajunge si un tren, ce poate fi luat din imediata apropiere a garii. Tariful e maricel dar pentru cei pasionati merita.
Poate ca zapada nu poposeste permanent in Alpi. Dar clima reuseste sa o pastreze pentru o lunga perioada acolo. Initial am fost un pic tristi ca zapada se cam topise, insa ulterior am descoperit ca doar in oras zapada disparuse…traseele montane pastrand-o in continuare.
Garmisch Partenkirchen este genul de oras in care orice fel de poza ai face iese bine. Farmecul fiecarei cladiri in parte si mai ales a decoratiilor aduse de locuitori il face uimitor. Daca mai adaugam si faptul ca in ciuda reputatiei, nu este nici pe departe plin, il putem considera un loc ideal pentru petrecerea vacantei de iarna.
Dupa ce ne-am plimbat prin centrul vechi am hotarat sa luam drumul stadionului olimpic, stadion la care se faceau pregatiri intense pentru un campionat international de ski.
Am ocolit usurel stadionul olimpic in centrul caruia se afla trambulina de sarituri si am ales sa facem un mic traseu montan. O poteca extrem de bine facuta, cu multa zapada inghetata si in lateral un rau ce curgea pe dedesuptul ghetii. Traseul nu era nici pe departe lung, dar interesant din punct de vedere al peisajului.
Dupa aproximativ 20 de minute de mers ne-a aparut o telecabina, care scurteaza traseul pentru cei cu mai putina rabdare. Chiar daca traseul telecabinei e scurt, prapastia pe care o traverseaza si stancile ce alcatuiesc peisajul o fac sa merite. De altfel, pe unul din masivii extrem de abrupti am vazut persoane practicand alpinismul.
Sus se afla un mic paradis, inghetat de catre temperaturile specifice iarna acelei inaltimi. Poteci micute, copaci, pensiuni izolate si imaginea unor varfuri dau senzatia unei mici cuceriri in urma efortului catararii.
Am admirat, am luat telecabina inapoi si am pornit spre drumul spre gara. Ne-am luat “La revedere” de la Garmisch, loc in care merita intotdeauna revenit. Ne ducem sa vedem Munchen-ul decorat de Craciun….
